Author Archives: Lia

de ce te uiţi de sus la mine, sulemenito? îmi-e curat obrazul, deşi am riduri… cum naiba să nu am? doar am trecut prin viaţă, am râs, m-am încruntat, copii am legănat şi m-am schimonosit în joacă; iar anii, rând … Citește în continuare →

aceleaşi vechi metehne istorii neschimbate suntem aceiaşi învinşi aceeaşi gloată într-o groapă comună poate mai îndrăzneaţă vocal indivizi îmbătaţi de neînţeleasa libertate nu nu suntem liberi parcă acelaşi greu şi dur nimic ne-atârnă de picioare păşit-am spre mâine legaţi tragând … Citește în continuare →

într-o toamnă ce-şi revărsa galben-arămiul te-ai lăsat cuprins de o stupidă teamă că puteam să-ţi curg prin vene prea alert că sămânţa ajunsă în pământul inimii tale încolţind putea creşte copac cu crengi înflorite-n ochi devenind pădure cu drumuri şi … Citește în continuare →

iarăşi îmi pun o întrebare, încercând să înţeleg: cum pot unii să sfideze, să mintă un popor întreg? avem legi-fărădelege şi un parlament stufos: hrăpăreţi, puşcăriabili, ce fac legile pe dos. guvernanţii-s pe măsură, una spun, dar alta fac: reţelelor … Citește în continuare →

străine de tot ce-ar însemna înfrângere renunţare… conglomerat de gânduri şi vise stăteau în mine un ceva numai al meu risipiri pe cărări şerpuite iarba-mi cuprinsese câlcâiele ca o palmă grijulie mi-a mângâiat tălpile desculţe dar hazardul… un ciob aruncat … Citește în continuare →