străine de tot ce-ar însemna înfrângere
renunţare…
conglomerat de gânduri şi vise
stăteau în mine
un ceva numai al meu
risipiri
pe cărări şerpuite
iarba-mi cuprinsese câlcâiele
ca o palmă grijulie
mi-a mângâiat tălpile desculţe
dar hazardul…
un ciob aruncat la-ntâmplare
şi călcâiul mi-a fost rănit
şchiopătând m-am retras în liniştea pădurii
gândurile mi-au fost înghiţite de frunze
departe de zarva lumii
un nou mod de existenţă
şi unicul risc
renunţarea
Lia Muresan 
Trist și frumos, o renunțare care aș zice că e temporară, doar până la vindecare. Natura face minuni pentru cei care o înțeleg.
ApreciazăApreciază
Petre, rănile se vindecă… cicatricile rămân. Nu-s eu omul (oama :P) renunţărilor :)… şi tocmai de aceea luasem în calcul riscul 😀
ApreciazăApreciază
Frumos, măi Lia, tare frumos. Ce să mai zic…, ești minunată !
ApreciazăApreciază
Mai spune, mai spune… noa, amu mi-ar trebui emoticonul ăla cu bătut din gene 😀 😀
Mulţam tare fain, Dane…
ApreciazăApreciază