Author Archives: Lia

ticăitul unui ceas orb, amintirile cad peste mine ca stihiile iernii, muşcă ca nişte animale de pradă mici şi rele. un bob de jăratec mai arde adânc făcându-mi sângele să clocotească precum o furtună… s-a răsturnat în mine ceva: azi-noapte … Citește în continuare →

„La noi sunt codri verzi de brad Şi câmpuri de mătasă; La noi atâţia fluturi sunt, Şi-atâta jale-n casă. La noi sunt cântece şi flori Şi lacrimi multe, multe…” aşa a scris, cândva, poetul şi nu îl contrazic; doar, mă … Citește în continuare →

una, de care mi-a fost cândva milă, şi-o mână caldă, omenească, la nevoie i-am întins, neîncetat ajutând-o să nu cadă… -nu i-am pretins nimic în schimb, însă-, ea şi-a râs în barbă, şi-astăzi mila mea de altădată, este mai mult … Citește în continuare →

cerul s-a acoperit cu nori negri, vineţii, copacii-s goi; doar iarba şi-a păstrat verdele verii trecute. tu ai plecat departe, eşti tot mai departe… va ninge în curând pe pământ şi peste noi, cei rămaşi ca nişte umbre în lumina … Citește în continuare →

m-am trezit cu o stare confuză ca dimineaţa aceasta de noiembrie ceţoasă aud la ştiri anunţul s-a dat startul fenomenalelor reduceri un pitic de pe creier filează ca un bec începe săptămâna călcatului în picioare o goană nebună după un … Citește în continuare →