Dăunăzi am fost invitată la un eveniment. Şi cum persoana care-mi trimisese invitaţia nu făcea parte din rândul acelora care pot fi refuzaţi… am acceptat. Am acceptat deşi nu mă interesa defel nici subiectul şi nici onor persoana care urma să ţină prelegerea. Dar, de dragul prieteniei, m-am supus benevol unui presupus supliciu. Crezusem că voi cădea pradă unei stări de plictis total… însă, mi-am spus că prietenia acelei persoane merită câteva minute sau ore din timpul meu.
Cum nu-s o scriitoare experimentată, am să încerc să înşirui câteva cuvinte din postura de muritoare de rând ce-s. Staţi liniştişi, nu voi scrie despre mine şi măreţele mele fapte sau reuşite… las asta pe seama celor ce-au înfăptuit măreţii.
Dar să revin la acel eveniment. Spusesem că acceptând invitaţia, dintr-o preconcepţie crezusem că mă voi plictisi. Ei bine, am avut parte de un spectacol pe cinste. Nu, staţi aşa, nu am fost la teatru… dar cumva aşa am simţit. Era ca şi cum aş fi asistat la o scenetă din sfera absurdului. Absurd dublat de mimica şi înterpretarea cu mult talent de către personajul cheie, oratorul discursului la acel eveniment.
Nu contează care a fost tematica. Am spus că nu mă interesa şi de altfel n-am reţinut un cuvinţel. În schimb m-am amuzat copios de prestaţia oratorului.
Se ştie că oratoria este o piatră de încercare şi nu toţi suntem excelent pregătiţi pentru asta. Eu recunosc că am lipsit de la acele cursuri şi nu numai… aşadară nu-s o bună oratoare. Dar personajul despre care scriu, poate fi unul dintre oratori. Cu siguranţă şi voi cunoaşteţi, sau dacă nu, sigur aţi ascultat măcar unul.
Şi ca să nu vă plictisesc, voi sintetiza atât cât pot, pentru a vă putea face cât de cât o imagine şi să înţelegeţi de ce compar acel eveniment cu o piesă de teatru.
Încerc să scriu, nu neapărat despre acel personaj la prestaţia căruia am asistat, deoarece nu-i unic. El face parte dintr-o specie aparte, cea a oratorilor de profesie. Dar pornind de la el, astăzi, bunăoară, încerc să îngaim câteva vorbe despre oratorul omniscient şi omnipotent pe care-l vede şi-l ascultă aproape toată lumea. Ascultătorii şi privitorii sunt împărţiţi pe categorii aşa că ei vor asculta şi privi astfel: unii cu vădită scârbă… amicii şi cei aderenţi grupului său cu încremenire spirituală, sorbindu-i fiecare frază pronunţată, ba cu ochii aţintiţi în pământ, ba privind fix la faţa schimonosindă, filmându-i fiecare tic şi sorbindu-i cu un interes disimulat fiecare cuvinţel. Şi mai există o categorie a celor aidoma mie, care privesc cu detaşare spectacolul.
Ca orice orator care se respectă, oratorul omniscient de astăzi (care-i, fie vorba între noi, aidoma celui de ieri), caută să arate câtă sinceră trăire au cuvintele sale. Dar nu doar atât, ci şi câtă muncă şi documentare stau în spatele vorbelor lui. Omniscient fiind, oratorul carierist profită la maxim de fiecare invitaţie şi întâlnire. Atunci când urmează să ia cuvântul într-un cadru organizat pentru care s-a pregătit din timp, repetând acasă în baie în faţa oglinzii… la acele evenimente negreşit de fiecare dată va avea la îndemână, alături, un dosar, măcar o carte… sau o foaie de hârtie pe care le va plimba neîncetat pe masă. Mai nou (depinde de vârsta oratorului) acestea vor fi înlocuite cu un laptop, o tabletă sau un smartphon, pe care-l va butona… Şi, desigur, un pahar cu apă în care-şi va înmuia buzele din când în când… Ce mai încoace şi încolo, oratorul de profesie îşi începe tirada înşirând strădaniile depuse… cu prilejul prilejuit de anumite circumstanţe de timp şi de loc… se încruntă, zâmbeşte, o vreme priveşte sub propria bărbie, nedefinit, înspre burtă sau spre vârful pantofilor, apoi se roteşte din şale ca un curcan înfoiat, îşi trece degetele pieptene prin păr ca apoi hiperemoţionat să-şi tragă cu două degete puţin de lobul urechii, ca în secunda următoare să-şi atingă cu un deget tâmpla în spatele căreia colcăie ideile. Va transpira şi-şi va tampona fruntea cu batista din dotare sau în lipsa acesteia cu un şerveţel din cutia de pe masă, aflată acolo prin grija organizatorilor. Îşi va continua tirada în tonuri diferite (ba tunând, ba scăzut şi tainic): „ cu aceastăă ocaziee avem prilejul săăăăă… ar trebuiii săăăăăă… am omisss săăă, fac referiree laa… din cauzaaaaa… văăă rog permiteţiiiiii-mi săăă… nuuuu, nu-i o scuzăăă… darrr vedeţi dumneavoastrăăă… bla, bla, blaaaaa.” În final, simţindu-se extenuat, îşi va potrivi mai bine scaunul sub şezut lăsându-şi întreaga greutate, povară, pe bietul spătar… şi surmenat va aştepta aplauzele, aprobarea şi recunoaşterea auditoriului.
P.S. : Orice asemănare cu vreun personaj real este pur şi simplu întâmplătoare!
Lia Muresan 