plin de roade precum “mărul
fără gard de lângă drum”
cel ce îşi cunoaşte rostul
datoria de-a fi om
făr’ a aştepta răsplată
va avea o vorbă bună
şi nu-şi va muta privirea
de la cei căzuţi în patimi
în nevoi şi-n sărăcie
ori răpuşi de deznădejde
când în cale-i vor apare
va rosti o vorbă bună
le va-ntinde-o mână caldă
recunoscător că iată
poate fi de ajutor
astfel îşi crescură pruncii
generaţii rând la rând
cei ce cunoscură rostul
de-a fi om pe-acest pământ
însă uite că de-o vreme
rătăcind prin mlăştiniş
cu nisipuri mişcătoare
tot mai mulţi uitară rostul
datoria de-a fi om
pentru-a-şi umple-n taină sacii
s-au suit buluc pe scară
şi privesc de sus norodul
ce se zbate în nevoi
şi scârbiţi îşi mută ochii
doar de-ocară au cuvinte
sterpi la minte şi la suflet
taie merii
iar în locul lor sădesc
copaci strâmbi cu fructe-amare
şi seminţe-otrăvitoare
cei ce îşi uitară rostul
datoria de-a fi om
Lia Muresan 
Versuri pline de învățăminte pentru societatea în care trăim.
ApreciazăApreciază
😉 îmi place să cred că foarte mulţi cunosc pentru că le-au fost sădite aceste învăţăminte… dar cum mi-au venit cuvintele le-am înşirat să scap de grija lor fără pretenţia că aş spune o noutate.
ApreciazăApreciază
Fain. Da’ cin’ te-o supărat ? Zi-mi mie, că-l încing ! 👿
ApreciazăApreciază
🙂 pe mine nime’…
ApreciazăApreciază
Un vers de pasnica revolta care a trcut prin tine ca o boare… 🙂
ApreciazăApreciază
🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: Poarta sărutului hepatic | Hipertensiv
Lia, se vede că ești supărată tare, Hai să ne veselim, prin bucuria adusă de bogăția de culori, a florilor de primavară 🙂
ApreciazăApreciază