Author Archives: Lia

ninge molcom în tărâmul zăpezilor nevindecate, am visat cum o mână nevăzută mi-a tatuat flori de gheaţă pe inimă, cum din oglindă se uita la mine iarna şi mirosea a ger şi, noi încremeniţi pe rug muream, pe îndelete, muream; … Citește în continuare →

nu ştiu ce duh îmi străbate câteodată fiinţa, nici de unde vine imboldul să împletesc în cuvinte poveşti despre timpuri şi oameni cu destine banale, despre acei neştiuţi, cei care-şi deapănă anii, de veacuri, cu fireştile trăiri. însă, cuvintele nu … Citește în continuare →

Iartă-mă, Doamne, pentru păcatul tinereţii de veşnic nebună îndrăgostită de viaţă şi pentru nenumăratele mele omeneşti rătăciri. Nu mă lepăda ispitelor şi mâniei; lumea mea se surpă treptat, visul meu a murit, avântul mi s-a dus odată cu tinereţea. Ajută-mă … Citește în continuare →

Doamne, Doamne, „cât de mult îmi plac” fariseii şi trişorii, plângăcioşii şi milogii, lătrătorii anonimi, cei care văd totul prin ochii altora şi sunt adepţii minciunii. Doamne, Doamne, poate, ei sunt înţelepţii iar eu sunt nebună, pentru că eu sunt … Citește în continuare →