mă uit în jur şi… nu ştiu ce să mai cred:
la cum se schimbă totul într-un ritm dement,
ceea ce ieri apreciam, azi nu mai este bun,
şi trebuie înlocuit neapărat, este urât, s-a demodat.
ne bulucim, rafturi în magazine luăm cu asalt!
mă uit în jur şi… nu ştiu ce să mai cred:
iarna, dacă un strat de omăt s-a aşezat,
e catastrofă! Of, dar, nu ne-am aşteptat,
este zăpadă, nu mai putem umbla pe asfalt,
alunecăm şi-i ger şi totul parcă a îngheţat!
mă uit în jur şi… nu ştiu ce să mai cred:
vara, dacă-i soare nu este bine, e prea cald,
cum să muncim? mai bine stăm la ştrand!
când cerul e înnorat şi plouă, nu-i bine iară,
prea-i ud şi, ne-ntrebăm miraţi: cât mai plouă oare?
mă uit în jur şi… nu ştiu ce să mai cred:
străbunii ne-au lăsat ca zestre de păstrat,
cumpătarea şi modestia… dar, noi le-am lepădat!
ne etalăm cu nonşalanţă aroganţa şi prostia,
nu ratăm niciun prilej, e musai, să ne-afişăm bogăţia!
mă uit în jur şi… nu ştiu ce să mai cred:
dacă mai ieri, totul venea firesc şi natural
şi frumuseţea era de la natură, ca un dar,
astăzi, orice-i posibil, chiar să ne reinventăm;
doar câţiva ani să-ntinerim „ne ajustăm” în ritm ameţitor,
parcă, nu mai suntem oameni, supuşi legilor firii,
ci obiecte de decor… atâta frumuseţe artificială!
mă uit în jur şi… nu ştiu ce să mai cred…