două veveriţe se joacă printre ramuri
când sus când jos
ca o dovadă de libertate sub cupola toamnei
şi-au luat îngăduinţa norilor
două inimi delirând
în tâmple două bătăi clare ca de aripi
două mâini s-au atins
temându-se să rămână
tăcute pierdute şi mirate
încărcate de-o imensă părere de rău
ca două stânci în foşnetul pădurii
se adâncesc în noapte
sub razele de lună