Aş vorbi despre credinţa mea, dar, mi-e greu,
spre imposibil,
mă tem.
mă tem să nu greşesc. Toată viaţa m-am rugat haotic.
Uneori,
cerului, norilor, vântului, soarelui… zilei şi nopţii.
alteori,
omului. Căutam,
alternând, amestecând credinţă cu necredinţă.

Aş spune ce am în inimă,
de unde mă hrănesc, mă adăp, dar,
îmi este la fel de greu,
spre imposibil.
Mă tem.

Dar fără teamă,
fără teama că greşesc, pot spune că,
rătăcitor prin viaţă,
uneori,
rabzi şi foame şi sete căutând haotic,
orbecăind între noapte şi zi,
fără putinţă de-a vedea cerul,
norii, soarele… şi omul.
A vorbi despre credinţă, a vorbi despre ce se ascunde în inimă,
fie a ta, a lui, a lor, a orişicui,
fără teama de a greşi, e greu.
Este greu,
spre imposibil…
Eu. Mă tem!