de ce…


de ce…

de ce mai rămânem
dacă viaţa ori moartea-s  totuna
când doar tăceri
mai ţâşnesc din pereţii sufletului
curgând în oglinzi
paralele.
de ce mai rămânem
când frânt, zborul,
doar aripa-şi întinde umbra
peste ape neude.
de ce…
când fără braţe, ochii,
nu prea mai au ce să-şi zică.

Avatarul lui Necunoscut

About Lia

despre mine las să spună alţii... sunt doar un boţ de lut cu ochi... cu bune şi rele... fiinţez.
Acest articol a fost publicat în LITERATURĂ, Poezie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu